miercuri, 30 aprilie 2014

Domnu’ Gigi – Şedinţa de sindicat


Aceasta povestire este continuarea altor povestioare pe aceeasi tema publicate anterior: 

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/01/iubire-bibelou-de-portelan.html
http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/01/domnu-gigi.html

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/02/domnu-gigi-2.html

...
     Nimic nu mai era ca înainte, nimic nu mai funcţiona normal! Parcă înnebuniseră cu toţii. Totul a început atunci când băncile au decis să nu mai acorde credite. Urmarea? O reacţie în lanţ pe toată filiera…
Datorită unei politici expansioniste nechibzuite dar foarte profitabilă, bazată pe investirea în totalitate a profiturilor proprii în deschiderea de noi şi noi puncte de vânzare cu scopul de a ocupa o felie cât mai mare de piaţă şi pe achiziţionarea de mărfuri exclusiv pe credit, lanţurile de distribuţie şi vânzare au rămas fără lichidităţi. Practic ajunseseră să-şi comercializeze mărfurile exclusiv pe banii furnizorilor (fie ei producători sau distribuitori), pe principiul banii mei lucrează pentru mine, iar banii tăi – pentru noi!… Astfel s-au văzut nevoite să solicite furnizorilor de mărfuri şi servicii termene mai lungi de plată, pentru a avea timp mai mult să-şi vândă imensele stocuri de mărfuri de pe rafturi şi din depozite şi să incasese de la clienţii terminali – adică de la oamenii de rând - (în cash la momentul vânzării– desigur)  contravaloarea acestora.
Din acest motiv, furnizorii, pentru a se putea aproviziona din nou cu mărfurile şi materiile prime cerute în continuare de distribuitori şi vânzători în ciuda neachitării facturilor precedente şi pentru a putea beneficia în continuare de serviciile de transport şi logistică pentru acestea, s-au văzut constrânşi să se adreseze băncilor, pentru recapitalizare. La refuzul acestora, s-au văzut constrânşi să ceară la rândul lor, termene mai mari de plată din partea furnizorilor de materii prime şi a operatorilor de transport.
Dar operatorii de transport au şi ei cheltuielile lor: întreţinerea zilnică în perfectă stare de funcţionare a parcului auto (absolut obligatorie din punct de vedere legal, dar şi moral – faţă de şoferi şi de ceilalţi parteneri din trafic) – care presupune piese de schimb şi prestaţii mecanice, achiziţionarea zilnică de carburant pentru camioane, salariile lunare ale angajaţilor, impozitele aferente activităţii desfăşurate şi plăţile de utilităţi (lumina, apă, gaz, etc), aşa că nu prea le-a picat bine solicitarea clienţilor de prelungire a termenelor de plată a prestaţiilor de transport. Astfel, pentru a fi în măsură să funcţioneze în continuare au încercat şi aceştia să se adreseze băncilor. Răspunsul a fost acelaşi: nu vă putem ajuta! Şi-atunci au încercat şi ei să facă aceeaşi treabă cu furnizorii lor: să le solicite lungirea termenelor de plată. Cu cei mici, a ţinut, cu cei mari nu! Companiile petroliere au sistat livrările de motorină (ei ştiu că fără combustibili, maşinile nu circulă), iar companiile de apă, de gaz şi de electricitate au ameninţat şi ele cu sistarea furnizării şi nici fără ele nu se poate. Ba mai mult decât atât: furnizorii de motorină, pentru a fi siguri că nu se vor trezi cu marfa neplătită, l-au impus transportatorilor plata în avans – când îmi intră banii în cont, atunci îţi trimit cinsterna la sediu!...
 Singurii care n-au avut încotro au fost service-urile de asistenţă tehnică.
În aceste condiţii, transportatorii au umblat iniţial la “rezerve” şi când s-au epuizat şi acestea şi-au convocat lucrătorii:
-          Băieţi, ne pare rău, dar dacă nu acceptaţi întârzierea treptată a salariilor, ne vedem nevoiţi să închidem “baraca” şi să ne declarăm în stare de insolvenţă. Şi după aia… Dumnezeu cu mila!...
Bineînţeles că au fost colegi de-ai noştri care au sărit ca arşi:
-          Ascultă, dom’ Gigi şi doamna Monica! Eu am copii acasă care-mi cer mâncare şi azi şi mâine şi în fiecare zi. Nu le pot spune să stea flămânzi, că nu se poate. Pot să stea pe întuneric şi eventual în frig şi fără baie, dar fără hrană, nu! Aşa că, prea puţin îmi pasă dacă ai sau nu de unde să mă plăteşti: mie îmi datorezi bani şi dacă nu mi-i dai, nu plec în cursă. Ba mai mult decât atât: merg şi la Sindicat şi la Inspectoratul de Muncă şi la Garda de Finanţe şi te denunţ!...
-          Ok! Eşti liber s-o faci. Poţi să mergi unde te-o duce capul. Ăştia or să-mi trimită somaţii peste somaţii, eu n-am de unde să plătesc - din moment ce am adus şi de acasă totul - şi-atunci o să se treacă la declararea stării de faliment. Ok! Puşcărie nu fac că n-am comis nici o infracţiune: eu am bani de încasat, dar tu nu ai răbdare să aştepţi ca să-i primesc. Atâta tot! N-am să fiu nici primul şi nici ultimul care o să dea faliment. Închid şi gata! Şi-apoi?
-          Şi-apoi or să-ţi scoată “baraca” şi camioanele la vânzare şi or să ne dea banii!
Aici, ca fost întreprinzător – pe deoparte, dar mai ales ca angajat care-şi vede ameninţat ireversibil locul de muncă, m-am simţit dator să intervin:
-          Ce bine şi ce uşor ar fi!
-          Aşa o să şi fie!
-          Fie!… dacă zici tu aşa…
-          Ce vrei să spui?
-          Nu ştiu! Dar te-aş întreba şi eu o chestie: eşti şofer pe naţional ca şi mine, nu?
-          Sigur că da, plec de acasă – ca şi tine - duminica seara, în cel mai fericit caz luni dimineaţa şi mă întorc acasă vinerea seara, uneori noaptea şi câteodată chiar sâmbăta la prânz!
-          Perfect! Şi ai mai văzut tu pe undeva depozite şi camioane de vânzare?
-          Oho!... Să fii tu sănătos câte depozite şi câte camioane sunt de vânzare. E plină Italia de firme ca al’de “GG” care nu-s în stare să-şi plătească angajaţii! Sunt cartoane cu “De vânzare” peste tot!
-          Aha! Şi le vezi de mult?
-          Cum adică?
-          Adică: se vând depozitele alea cu anunţuri pe ele şi camioanele din curţile lor?
-          De unde dracu’ să ştiu eu?
-          Bun! Dacă tu nu ştii atunci, hai să-ţi spun eu: “Nu se vând! Şi nu se vând, că n-are nimeni bani să le cumpere! Mai bine zis: “nu MAI are”! Cine-a avut bani a cumpărat cât a cumpărat, până i-a investit pe toţi şi gata. Firme în stare de faliment, se declară în fiecare zi, bunurile lor sunt scoase la licitaţie în fiecare zi, dar bani ca să fie cumpărate toate, nu prea mai sunt!
-          Ce vrei să zici cu asta? Ce mă doare pe mine capul? Eu am muncit şi-mi vreau banii!...
-          Corect! Şi eu mi-i vreau, că n-am tiparniţă-n beci acasă! Numai ca procedând aşa, află că s-ar putea să nu-i mai vezi niciodată! Nici tu şi nici eu. Niciunul dintre noi toţi, aici prezenţi!
Aici au amuţit cu toţii! Şi cu toţii mă priveau năuci, încruntaţi şi nervoşi, de parcă ar fi fost vina mea că s-a ajuns în situaţia asta.
-          Ia vezi ce spui! Ţi s-a urât cu binele? Tu cu cine ţii? Nu uita că acum eşti şofer şi tu în rând cu noi şi că nu mai eşti patron. Ţi-a dat Gigi ceva ca să te pună împotriva noastră, te-ai ţicnit, sau ce dracu’ ai?
-          Ba, e bine să nu uit deloc c-am fost şi eu întreprinzător, pentru că nici Gigi şi nici soră-sa sau frate-su’ nu sunt golani, aşa cum nici eu n-am fost un golan cât am avut firma mea!
-          Şi te-ai gândit să fii acum!?!...
-           Ba deloc, dar m-am gândit cum aş face eu dacă aş fi în locul lui. Şi vă spun cu mâna pe inimă că aş fi procedat la fel!
-          Eşti hoţ şi tu, dă-te dracu’!
-          Măi, Ivane! Tu de când lucrezi la “GG”?
-          De doi’şpe ani!
-          Dar tu, Vasile?
-          De cinş’pe!
-          Şi matale, nea’ Nicu?
-          De douăzeci şi cinci, Remuse, unde vrei s-ajungi?
-          Bine, nea’ Nicu, bine! Şi-acu’ ia zi matale, în cei douăzeci şi cinci de ani de lucru cu Gigi, de câte ori ţi-a dat ţeapă la salariu?
-          Niciodată… Acu’ cam pricep eu unde baţi… Dar … eu ştiu?...
-          Da ţie, Vasile, de câte ori ţi-a întârziat Monica salariul în cei cinş’pe ani de când lucrezi aici?
-          Ei… Au mai fost! S-a mai întâmplat, câte o zi două, acolo, da’ rar!...
-          Ei, vezi! Rar!
-          Eh, rar!... Sigur că rar! Şi n-a fost grav, am mai înţeles şi noi, dar acum ... parcă prea se sare calul!
-          Se sare, nea Vasile, se sare! Da de ce se sare te-ai întrebat vreodată? Ţi-ai pus problema: cum naiba de aşa, deodată, începe Gigi şi ai lui să se şmecherească?
Aici, Sorin, un alt coleg, ceva mai nou, nu s-a mai putut abţine şi a izbucnit:
-          C-a fost şmecher întotdeauna, băi, da am fost noi proşti şi nu ne-am prins, de aia!...
-          Băi, Sorine! Tu ai o tonă de muşchi, dar numai de la gât în jos, că la creier se vede că nu prea eşti antrenat dacă nu te-ai prins de atâţia ani!
-          Ia, vezi tu!...
-          Păi, da, Sorine, vezi? Ce-ţi spuneam eu ţie? O tonă de muşchi! Hai!... Ia-mă la bătaie, şi-ai să vezi tu, cine şi cui dă bani pe-urmă… Băi, isteţule! Nu te-ai prins că n-aveai de ce să te prinzi, băi, de aia! Ce dracu’ ai, mă, în capu’ ăla mare şi frumos al tău, dacă mergi pe drum şi te uiţi în jur, dar fără să vezi nimic. Tu vezi că oriunde te-ntorci, lumea se plânge? Vezi că lucrurile merg prost peste tot? Ţi-ai pus vreodată zilele astea întrebarea că poate şi Gigi suferă pentru situaţia asta? V-aţi gândit că poate e pus cu spatele la zid şi că n-are altă soluţie? Şi-apoi haideţi să vă mai întreb ceva: de lucru este, sau nu?
-          Eh, de lucru… De lucru este, dar cui îi mai vine să lucreze fără bani?
-          Corect! În condiţii normale, nici eu n-aş mai mişca un pai fără să-mi intre banii în cont! Numai că la situaţii excepţionale, trebuie să raţionăm şi noi tot în mod excepţional. Mai întâi vă întreb: poate cineva de-aici să spună că l-a înşelat sau că l-a nedreptăţit vreodată, cineva din partea firmei?
-          Nu... Nu cred!
-          Bun! Am stabilit deci că patronii sunt de încredere. Doi: „de când aţi început să lucraţi la „GG” şi până acum, firma a crescut sau a dat înapoi?
-          Eu când am venit stăteam în chirie cu depozitul şi aveam numai cinci camioane. Acum avem douăzeci şi cinci plus depozit propriu cu toate utilităţile. De crescut a crescut! Zi-i mai departe!
-          Ok! Dacă a crescut în mod constant, înseamnă că patronii se pricep la afaceri, nu? Logica aşa spune!
-          Da, mă, şi? A crescut pe turta lor, noi tot cu salariul ăsta am rămas!
-          Păi şi ce? Ai fi vrut să-ţi dea cotă parte la beneficii? Asta e privilegiul întreprinzătorului. Noi suntem angajaţi pe salariu, nu pe cotă parte din câştig, că n-am investit bani în firmă...
-          Da... În fine, zi-i mai departe!
-          Dacă camioanele se mişcă, firma facturează serviciile de transport şi în urma facturii trebuie să sosească şi banii. Doamna Monica, ne spuneţi cât aveţi de încasat de la clienţi? Mă refer la servicii prestate şi neplătite...
-          Aproape şase sute de mii de euro...
Afirmaţia Monicăi a stârnit un murmur de surprindere, la toţi colegii:
-          Şase, sute, de mii, de euro!...
-          Deci bani sunt, doamnă Monica!
-          Eh, Remus! Sunt... Sunt la clienţi! Avem de încasat. Firma stă bine în balanţă şi cu impozitele. Problema e că în acest moment şi clienţii noştri sunt în dificultate şi suntem nevoiţi să le acceptăm o anumită întârziere la plată. Asta e! Sunt clienţi buni şi constanţi, lucrăm cu ei de ani de zile, au plătit întotdeauna şi ei, şi nu se face să-i presăm mai mult decât trebuie, căci riscăm să-i pierdem de clienţi. Sunt zeci de alte firme de transport care de-abea aşteaptă să ne ia locul, în orice moment. Îi aşteptăm, pentru că-i cunoaştem bine şi ştim că de plătit or să plătească, până la urmă. Nu-s escroci, nu-s mafioţi! Sunt întreprinzători cinstiţi ca şi noi, dar care au acelaşi gen de greutăţi ca şi noi şi astfel ne datorăm înţelegere reciprocă. Aşa merg treburile... În rest... cum ne intră banii cum vi-i dăm!
Aici interveni şi domnul Gigi:
-          Băieţi... Eu vă înţeleg foarte bine. Şi poate că n-o să vă vină să credeţi dar noi suferim mai mult decât voi, pentru situaţia de faţă. Voi suferiţi doar pentru voi şi pentru familia voastră. Noi suferim atât pentru noi şi familiile noastre, cât şi pentru firmă, dar şi pentru fiecare dintre voi. Vă cunoaştem de mult pe fiecare şi aţi devenit parte din familia noastră. Eu nu-mi văd firma funcţionând fără voi şi s-o iau de la capăt cu angajaţi noi, nici nu-mi stă în caracter şi nici nu prea îmi dă mâna... Ceea ce vă pot asigura în acest moment este că vom proceda cu maximă corectitudine şi în maxim respect faţă de voi şi de normele legale în vigoare. Camioanele se mişcă, de treabă este şi în aceste timpuri de criză acesta este elementul cel mai important. Banii or să vină, eu n-am nici un dubiu şi aceeaşi promisiune v-o fac şi eu: cum ne intră banii în cont, cum vă plătim! Chiar şi parţial, ca să primiţi bani cu toţii, căci cu toţii aveţi probleme şi nu-i normal să-i plătesc pe unii complet şi pe alţii deloc...
-          Asta ar mai lipsi...
-          Tocmai! Aşa gândim şi noi!

-      Și ca să nu ziceți c-ați cedat de-aiurea, vă mai aduc aminte și de TFR-ul pe care trebuie să-l încasăm cu toții la plecarea din firmă (în Italia, la plecarea dintr-o firmă, patronii sunt obligați prin lege să-i plătească fostului angajat un fel de spor de fidelitate sub formă de TFR - Tratamento Fine Rapporto - tratament de sfârșit de raport (de muncă) și care se cifrează la o sumă care adună câte un salariu suplimentar pentru fiecare an lucrat) . Eu personal am de luat pentru vreo zece ani! Calculați fiecare cât ați avea de luat și puneți-vă întrebarea cine vă mai dă banii ăștia în cazul în care firma dă faliment ...

Fiecare a mormăit în dreptul lui, într-un murmur descurajat generalizat care demonstra calea fără ieșire în care ne găseam cu toții, în care unica soluție era ... strânsul din dinți, în speranța că situația încasărilor se va debloca !
Şi aşa s-a terminat şedinţa...
Încet, încet, s-a ajuns să fim plătiţi în mod regulat ... cu trei luni întârziere! Adică luăm banii ca de obicei, pe 20-22 ale lunii, salariul întreg, dar ... pentru trei luni în urmă. A trebuit să acceptăm. Varianta era să băgăm firma în faliment şi dacă chestia asta ne-ar fi satisfăcut în plan emoţional, oferindu-ne o victorie pe termen scurt, pe termen lung, ar fi fost în fapt cea mai cumplită înfrângere: lipsa unei surse sigure şi constante de venit...
Aşa că... Firma se mişcă!...

P.S.

Astăzi (la sfârșitul lui 2017, firma a recuperat cea mai mare parte a restanțelor, și ne luăm banii ca de obicei, pe 20-22 ale lunii, salariul întreg, dar ... pentru doar o lună în urmă. Deci am avut dreptate !...

Cine a plecat din firmă și-a luat toți banii, la zi, plus TFR -ul, în 3-4 rate (legea o permite) ...

Răbdare și tutun!... Vine ea și ziua când va trece criza și se va reveni la zi cu salariile !

N-am nici un dubiu !...


* Urmarea in povestirea: 

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2016/05/domnul-gigi-lovitura-de-teatru.html



* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu